Impresiile pelerinilor de la Prislop, 28 noiembrie 2009

,, sînt ţări, dar mai ales locuri
aşezări la marginea apelor
un om
gata să intre
şi-n casă
icoana
sau numai un gest
o mirare
numai descrierea
întregii lumi
ar putea fi
începutul
martor splendorii
vad, în adîncul tău
simţi, sub oglinda
oricărui lucru, de neatins
dar cine poate a-ngropa lumina
ce-nconjură cu apele-i un cer
ca pe un nufăr care îşi deschide
mulţimea lui de pleoape înăuntru"
Daniel Turcea


Vă rog pe cei care aţi participat la Parastasul după douăzeci de ani de la moartea trupească a Părintelui Arsenie Boca scrieţi-mi impresiile dvs. despre ce aţi simţit, trăit acolo. Haideţi să le strîngem.
Vă sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc.

Spunea părintele: "Focul va veni de la Prislop", tălmăcesc părinţii că se face vorbire despre Sfîntul Duh. Anul acesta s-a simţit din plin acest "Foc" care ne-a adunat pe toţi. Vedeam cum "curgeau" oamenii de toate vîrstele pe dealuri din toate direcţiile pentru că maşinile erau blocate în acea coadă imensă şi ma bucuram in inima mea de lucrarea părintelui. Pot să spun că m-am bucurat ca a trebuit să las maşina acolo în coadă, în felul ăsta chiar m-am simţit în pelerinaj. Cînd am plecat de acasă m-am gîndit că va fi lume dar atît de multă nu mi-am imaginat. Adevărat că părintele este viu şi are putere chiar mai mare acum în viaţa veşnică. Aş spune că părintele nu este numai sfînt cuvios ci şi sfînt mucenic la cît a pătimit. Pentru Rugăciunile Părintelui Arsenie DOAMNE IISUSE HRISTOASE Miluieşte-ne pe noi!
Cristian din Piteşti


La sfârşitul săptămânii trecute, Fundaţia Creştina Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj la Prislop, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la plecarea la Domnul a Sfântului Părinte Arsenie Boca.

La acest pelerinaj ne-au însoţit 20 de membri şi prieteni ai Fundaţiei, oameni care au dorit să fie prezenţi la manifestările care au avut loc la Manastirea Prislop şi să treacă pe la mormântul celui care este numit Sfântul Ardealului.

Astfel, vineri, 27 noiembrie, către seară, am reuşit să trecem cu toţii pe la mormântul Părintelui, nu îndrăznesc să spun la Părintele acasă, pentru că Sfinţia Sa are locul sus în ceruri, alături de Dumnezeu, de unde poate veghea asupra întregii ţări şi astfel poate interveni pentru fiecare dintre credincioşii care îi cer ajutorul, după cum ne-a îndemnat chiar Părintele Arsenie înainte de a pleca la Domnul, în anul 1989.

A fost o seară frumoasă, în care fiecare dintre noi s-a rugat şi s-a recules la mormântul Părintelui, iar o parte dintre pelerini, în pofida întunericului, au reuşit să ajungă şi la Peştera Sfântului Ioan de la Prislop, unde s-a aşternut o pace desăvârşită peste fiecare dintre cei prezenţi acolo.

Ceea ce s-a întâmplat însă a doua zi a depăşit orice închipuire.

Întrucât oamenii se îndreptau în numar foarte mare către mănăstire, după ora 6 dimineaţa circulaţia a fost întreruptă în Silvaşul de Jos, astfel că pelerinii a trebuit să parcurgă pe jos distanţa de 7 kilometri şi chiar mai mult, urmând ca, în mod evident, să parcurgă aceeaşi distanţă şi la întoarcere.

Am fost astfel nevoiţi ca în plină epocă modernă să trăim experienţa pe care o trăiau în urmă cu 50 – 60 de ani românii care doreau să-l vadă şi să-l audă pe Sfântul Ardealului.

Întregul drum a fost impresionant. Am văzut oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale, mulţi copii ţinuţi de mână de părinţi sau bunici, care se bucurau de încercarea de a parcurge o distanţă cu care nu sunt obişnuiţi, considerând-o ca pe o mică jertfă, ce cu siguranţă a fost compensată din plin de înaltele trăiri pe care le-au avut apoi în timpul Liturghiei şi slujbei de pomenire la care au participat.

Mult mai impresionante însă au fost imaginile din incinta mănăstirii, unde numai în timpul Liturghiei au fost prezenţi între 40.000 şi 50.000 de oameni.

În jurul bisericii era o mare de oameni, care participau la Sfânta Slujbă, în timp ce mai sus oameni dispuşi pe mai multe rânduri, într-o coadă de câteva sute de metri, aşteptau să treacă pe la mormântul Părintelui Arsenie. Alte zeci de oameni ocupau dealurile din curtea mănăstirii, cu lumânari aprinse în mână.

Au fost momente de emoţie sublimă şi multe lacrimi au curs în timp ce mii de oameni se rugau într-un glas şi cântau, demonstrând că în primul rând credinţa e cea care ne face să fim uniţi.

Sâmbătă, 28 noiembrie, am primit o lecţie importantă: deşi noi oamenii facem lucrurile după înţelegerea noastră, Dumnezeu le aşează după ştiinţa Sa divina. Astfel, la 50 de ani de când Părintele Arsenie a fost împiedicat să slujească şi la 20 de ani de la plecarea Sa la Domnul, oamenii continuă să vină tot mai mulţi spre locul din care în urmă cu zeci de ani românii îşi luau hrana spirituală.

Totodată, ca o ironie a sorţii, dacă în urmă cu 50 – 60 de ani jandarmii şi securitatea îl chinuiau pe Parintele Arsenie, ieri cele două instituţii erau reprezentate de un număr destul de mare de oameni prezenţi de-a lungul traseului între Haţeg şi Prislop şi în incinta mănăstirii, pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentului. Mai mult decât atât, îi ajutau pe prelaţi şi pe maici şi chiar i-am văzut pe unii închinându-se în timpul slujbei.

În ciuda celor aproape 15 kilometri parcurşi pe jos (trebuie să menţionez că în grupul nostru am avut şi persoane în vârstă de 70 de ani şi cu probleme de sănătate, care prin rugăciune către Părintele Arsenie au reuşit să parcurgă cei 15 kilometri) şi a oboselii acumulate, drumul de întoarcere către Bucureşti a fost extrem de lin şi parcă am plutit pe parcursul celor 400 de kilometri.

La momentul de trecere între sâmbătă şi duminică am încheiat un pelerinaj de 2 zile minunate, care cu siguranţă se vor întipări în memoria fiecăruia dintre participanţi.

Fie ca să ne întărim şi să creştem în credinţă, să căutăm şi să urmăm învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie şi poate că astfel vom ajunge şi noi să urcăm pe “Cărarea Împărăţiei” !
Mariana Bogdan

Şi pe mine m-a ajutat Bunul Dumnezeu să-mi îndrept paşii anul acesta spre Prislop. Am fost de 4 ori. Încă de la primul pas spre mănăstire am simţit că mă aflu într-un colţ de rai.Cînd am plecat prima dată am ştiut deja că îmi doresc să mă întorc. S-a împlinit şi am reuşit să merg de 4 ori anul acesta.
Sigur că şi ziua de 28 noiembrie a fost o chemare pentru mine. Am ajuns la Prislop din seara zilei de 27 si am plecat în 28 după parastas. A fost minunat. Am stat noaptea, alături de mai mulţi credincioşi la mormîntul Părintelui Arsenie Boca. Nici nu ştiu cum a trecut timpul şi s-a făcut ora 3 dimineaţa. Grupuri de credincioşi cîntau colinde iar lîngă mormînt erau părinţi care ne mărturiseau întîmplări din viaţa Sfîntului. Fiecare mărturisire se transforma în învăţături pentru mine. Sufletul meu era cuprins de o linişte, este un sentiment pe care nu poţi să-l descrii în cuvinte.Doar cei care merg acolo pot înţelege această stare minunată.
Din multitudinea cuvintelor spuse acolo, mi-a rămas întipărită în minte ca un ecou această propoziţie care ar trebui să primeze în viaţa noastră... "Medicamentul cel mai bun este LINIŞTEA SUFLETEASCĂ". Hrănindu-ne cu linişte sufletul, viaţa noastră va fi minunată. Uneori este greu de realizat...dar stă în puterea noastră să realizăm această stare.
Dumnezeu să ne ajute!
Elena

28 Noiembrie 2009: am urcat la mormîntul Părintelui Arsenie pentru a cere putere, înţelepciune, dreaptă socotinţă, pentru că de deciziile noastre depind vieţile altor oameni. Vasile Pîrvan spunea: "după noi rămîn faptele noastre... şi acestea pier, dar, rămîne...un ecou de armonie în sufletele celorlalţi". Rugăciunile şi mijlocirile Părintelui Arsenie să ne aducă armonia de acum pentru armonia cea dintîi.
C.C.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această şansa de a mă afla printre acele şuvoaie de pelerini care au luat parte la parastasului Parintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop. Pentru mine a fost pentru prima dată cînd am ajuns la Prislop, fiind o dorinţă mai veche a mea.Emoţiile că avea să mi se îndeplinească o astfel de dorinţă,au făcut să nu dorm de vineri dimineaţă pînă sîmbată seara la ora 12 şi nici de mîncare nu aveam nevoie,dar efectiv nu am simţit deloc oboseala sau vreo slăbire fizică.Cînd am ajuns şi ne-au lăsat autocarele şi am auzit că este mult de mers pe jos,mi-am spus că dacă asta trebuie să fac pentru a ajunge la Mănăstire la Părintele o voi face. Aproximativ jumătate din drumul pe care l-am avut de parcurs pe jos,l-am făcut alături de grup,dar apoi la un moment dat m-am dezlipit de el şi oarecum am mărit pasul. Din momentul în care am mers "singură" şi pînă la Mănăstire, am mers doar cu rugăciune şi cu o linişte interioară deosebită. Pentru mine a fost prima dată în viaţă cînd am mers aşa distanţă mare pe jos fără a mă opri vreo secundă.Cu cît mă apropiam de mănăstire, aveam senzaţia că nu-mi mai simt picioarele, că merg de la sine,dar nu mă înfricoşam, ştiind că la capătul acestui traseu pe jos voi ajunge la mormîntul Părintelui Arsenie Boca, şi că într-adevăr merita acest efort.Pe întreg drumul mă auto-încurajam printre rugăciunea care nu încetam a o spune. Am ajuns la Mănăstire cînd începuse Sfînta Liturghie, pe parcursul căreia în jurul meu simţeam miros de tămîie în continuu şi linişte totală, o stare greu de descris în cuvinte.Era o parte a iubirii mai deosebite faţă de Dumnezeu şi slujitorii Săi.Cît timp PS Daniil a vorbit în faţa şuvoaielor, am fost cuprinsă de nişte emoţii deosebite şi nu mă puteam opri din plîns, dar un plîns mai aparte. Această stare a persistat şi după Sfînta Euharistie şi la mormîntul Părintelui Arsenie. De cînd am ajuns la mănăstire şi pînă la plecare m-am simţit "acasă", că aparţineam acelor meleaguri şi nu mai vroiam oarecum să plec niciodată de acolo. Dar nu mai vreau să vă reţin cu ceea ce a însemnat pentru mine acest pelerinaj.În orice caz în cîte pelerinaje am fost prin ţară şi nu numai, acesta a fost cel mai deosebit din toate punctele de vedere. Şi sunt de acord cu cuvintele "inima duhovnicească a Ardealului" cînd ne gîndim la acest loc binecuvîntat de Dumnezeu şi atît de primitor.
Poate par fantezii sau neexprimare corectă, dar aşa am simţit acest eveniment deosebit pentru nevrednica de mine.
Oana Pop

Deja cei care mergem ani de-a rîndul la Părintele Arsenie ne cunoaştem după lumina de pe faţă. Scrierile Părintelui poartă cu sine o schimbare la faţă pentru cei care se apleacă cu osîrdie să le împlinească. Se vede acest fapt. Suntem ca o mare familie duhovnicească. Iar anul acesta a fost ceva ce nu a mai fost nici într-un alt an. Părintele Arsenie e sprijinul nostru neîncetat .
Ciprian T.

Anul acesta a dat Dumnezeu să ajung de 4 ori la Prislop. Adevărul e că de cîte ori merg la Prislop simt o mare pace care nu se compară cu nimic. M-am regăsit cel mai bine în afirmaţia ps. Daniil Stoenescu cum că Părintele ARSENIE este cel lîngă care ne liniştim cu toţii. Oboseala şi efortul atîtor kilometrii făcuţi pe jos nu a contat, nu le-am simţit. Şi m-au impresionat oamenii bătrîni, în bastoane şi cei cu copii în braţe care au străbătut toată acea distanţă fără să se plîngă.
M-am îndrăgostit de plaiurile hunedorene care mi se par foarte încărcate de spiritualitate. Spun aceasta chiar dacă sună enfatic. Simt o puternică dorinţă de reîntoarcere."
Cosmina Tămas