Tropar, glasul al-8-lea
Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, duhul tau.
Codacul 1
Prea Cuviosului Parintelui nostru si al multora luminator si indreptator de suflete, veniti fratilor, sa-i aducem cu multumire laude si sa-l cinstim, zicandu-i : Bucura-te Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Icosul 1
Din parinti binecredinciosi ai rasarit, Parinte, se ca un soare ai luminat si multe suflete necajite si ratacite le-ai indreptat pe calea mantuirii. Pentru acestea toate, noi iti aducem aceste laude :
Bucura-te, ca din parinti crestini ai rasarit ;
Bucura-te, ca ei Iosif si Cristina s-au numit ;
Bucura-te, ca, maica ta Cristina, soarele si luna a visat ca are in pantece dupa ce te-a zamislit ;
Bucura-te, caci cu adevarat, scara pentru noi ai fost ;
Bucura-te, caci ca soarele si luna in viata ai luminat ;
Bucura-te, al multora si al nostru luminator ;
Bucura-te, ca pentru noi si pentru multi ia fost scump si sfant odor ;
Bucura-te, soare din Muntii Apuseni aparut ;
Bucura-te, luna din Vata de Sus ;
Bucura-te, luceafar aparut din manastirea Brancoveanu ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Codacul al-2-lea
Din copilarie te-ai aratat odor luminat de Duhul Sfant si parintii, vazandu-te copil ales, te-au dat la scoala mai inalta, ca sa inveti a canta : Aliluia !
Icosul al 2 –lea
Terminand teologia ai fost chemat la manastirea Brancoveanu de mitropolitul Nicolae Balan, si fiind calugarit la muntele Athos ai fost trimis, unde, intr-o padure, Maicii Domnului te-ai rugat sa te dea in seama unui povatuitor induhovnicit. Cu adevarat ai fost ascultat si dupa cum numai o data , pentru smerenie, ai spus acestea, noi iti aducem laude , zicand :
Bucura-te, Parinte, ca Maica Domnului te-a ascultat
Bucura-te, ca Maica Domnului la tine a venit ;
Bucura-te, ca ea de mana te-a luat ;
Bucura-te, caci pe munte inalt de mana te-a dus ;
Bucura-te, ca te-a urcat pana sus ;
Bucura-te, ca acolo, in grija sfantului, ce traia pe pamant de 200 de ani te-a dat ;
Bucura-te, ca apoi Maica Domnului s-a facut nevazuta ;
Bucura-te, ca urcand, frica nu-ti era ;
Bucura-te, ca mare dar ai primit ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai luminat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Codacul al 3-lea
Ai spus, Parinte, ca Domnului Iisus in padure mult te-ai rugat sa-ti trimita in cale un bun povatuitor, dar n-ai ascultat. Iar dupa un timp, ti-ai dat seama ca El are o mama buna, care mijloceste pentru noi.Si atunci cu lacrimi te-ai rugat ei, iar ea de maini te-a luat si sfantului in varful muntelui in grija te-a dat, iar noi, minunandu-ne de asa mare dar, iti cantam : Aliluia !
Icosul al 3 –lea
Dupa un an ai venit de la muntele Athos la manastirea Brancoveanu si, incepand munca de duhovnic, infricosat te-ai aratat noua si multora care veneau la marturisit, caci mai dinainte le stiai faptele. Iar noi, despre darul pe care-l aveai iti cantam acestea :
Bucura-te, ucenicul Maicii Sfinte ;
Bucura-te, ca de la ea ai primit cinste ;
Bucura-te, ca dar de a prooroci ai primit ;
Bucura-te, ca multora pe nume le spuneai ;
Bucura-te, ca faptele si pacatele le descopereai ;
Bucura-te, ca si sfarsitul unei fete l-ai spus ;
Bucura-te, ca ea venise sa te ispiteasca ;
Bucura-te, ca i-ai spus sa se pregateasca ;
Bucura-te, ca Mirele ei este pe cale sa vina sa o duca ;
Bucura-te, ca moartea, dupa putin timp a dus-o ;
Bucura-te, ca noi tare ne-am minunat ;
Bucura-te, ca multa lume te-a laudat ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 4 –lea
Facandu-te preot si duhovnic si incepand lumea a marturisi, si doar pe unii a-i impartasi, povatuindu-i-ai sa nu mai pacatuiasca,ci sa cante lui Dumnezeu :Aliluia !
Icosul al 4 –lea
Multi dintre credinciosi s-au dedat iarasi la rautati dupa ce i-ai impartasit, iar tu Parinte, simtind cu duhul rautatile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu sa-ti descopere pricina pentru care nu se lasa de pacate si acestea ti s-au aratat si noua ni le-ai spus, pentru care te laudam :
Bucura-te,ca in gradina manastirii stand, in amiaza mare, nor negru ai vazut pe munte ;
Bucura-te, ca in nor, mare galagie ai auzit;
Bucura-te, caci cu mare atentie ai privit ;
Bucura-te, ca in mijlocul norului, pe un scaun infricosator, pe satana, de ceata draceasca , l-ai vazut incojurat ;
Bucura-te, ca ai auzit ca porunca dracilor, satana, le-a dat ;
Bucura-te, ca viclesugul lor l-ai auzit, adica sa sopteasca oamenilor ca nu exista Dumnezeu ;
Bucura-te, ca si al doile viclesug al lor l-ai auzit, cum ca nu ar fi rai si iad si nici alta viata ;
Bucura-te, ca si al treilea viclesug l-ai auzit, de a lasa oamenii pocainta pana la batranete ;
Bucura-te, ca prin aceasta vedenie multe ai aflat ;
Bucura-te, ca acestea toate oamenilor in predica le-ai spus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 5 – lea
Auzind multa lume de darul tau, Parinte, veneau sa-ti auda cuvantul si invataturile si sfaturile de mantuire pe care le dadeai, iar noi te laudam, zicand : Aliluia !
Icosul al 5 –lea
Pe aceia ce nu se potriveau in casatorie ii opreai ;celor ce li se fura pe hoti ii descopereai, cand era seceta , ploaie de la Dumnezeu cereai. Pentru acestea toate iti cantam :
Bucura-te, ca celor casatoriti cele de folos le spuneai ;
Bucura-te, ca de la casatorie nepotrivita ii opreai ;
Bucura-te, ca pe cei ce furau ii descopereai ;
Bucura-te, ca pe hoti cu blandete ii dojeneai sa intoarca cele furate ;
Bucura-te, ca fiind seceta mare, pe munte te-ai suit, rugandu-te sa ploua ;
Bucura-te, caci cuvant ai auzit de la Dumnezeu, ca sa te rogi de oameni sa-si indrepte viata ;
Bucura-te, ca ploaie mare a venit ;
Bucura-te, ca lumea s-a inveselit ;
Bucura-te, ca pe saraci ai miluit ;
Bucura-te, ca ai spus celor ce vor sa fie ;
Bucura-te, luminat propovaduitor ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 6-lea
Celor ce voiau sa se faca preoti si veneau la tine le dadeai sfaturi si povete, minunandu-se si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul al 6-lea
Fiind intrebat, Prea Cuvioase Parinte, de cei ce doreau sa fie preoti, cu ce pot ei dovedi celor care nu cred ca este Dumnezeu, le-ai spus foarte intelept su cu adevarat, ca prin viata si felul lor de traire duhovniceasca pot dovedi ca Dumnezeu exista. Pentru care noi ne minunam si cantam acestea :
Bucura-te, ca ai fost dumnezeiesc in trup pamantesc ;
Bucura-te, ca ai fost inger in trup ;
Bucura-te, ca numai la fata date te priveam, ne minunam ;
Bucura-te, ca viitorul multora l-ai spus ;
Bucura-te, ca pe multi i-ai indemnat sa-l urmeze pe Iisus ;
Bucura-te, ca pe multi calugari i-ai facut ;
Bucura-te, ca obste de calugari ai strans ;
Bucura-te, ca si obste de maici ai format ;
Bucura-te, ca prin multe incercari ai trecut ;
Bucura-te, ca ispite de tot felul ai rabdat ;
Bucura-te, ca si la munci grele ai fost pus ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 7-lea
Ai voit, Parinte, dupa cum ti s-au aratat, sa faci chipul lui Hristos si , apucandu-te de lucru , ai auzit un glas : »De acum sa Ma pictezi in Sufletele oamenilor, ca sa-Mi cante mie :Aliluia !
Icosul al 7-lea
Ai spus, Parinte, ca tu cunosti pe oameni, pe fata care se mantuiesc, caci celor ce duc o viata de rugaciune, fiind tot timpul cu gandul la Dumnezeu, li se zugraveste in lumina ochilor chipul lui Hristos. Si, tu, Parinte, cu darul Duhului ce-l aveai, vedeai aceasta. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, caci cunosteai cele ascunse ale oamenilor ;
Bucura-te, caci stiai daca se mantuieste ;
Bucura-te, caci le spuneai ce sa faca in viata ;
Bucura-te, ca tinerii veneau sa-i povatuiesti ;
Bucura-te, ca unii veneau sa-i binecuvantezi ;
Bucura-te, ca pe femeile care se vopseau le certai ;
Bucura-te, ca pe morari de la lacomie ii opreai ;
Bucura-te, ca pe fumatori de la fumat ii opreai ;
Bucura-te, invatator de cele sfinte ;
Bucura-te, vazatorule al celor nevazute ;
Bucura-te, ca acum in cer te odihnesti ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 8-lea
Fiind razboi mare, veneau la tine, Parinte, tineri care trebuiau sa plece in razboi, ca sa te rogi pentru ei, iar tu cunosteai care scapau cu viata. Si noi ne minunam, cantandu-ti :Aliluia !
Icosul al 8-lea
Parinte, celor ce stiai ca vor muri le dadeai mana de o sarutau, iar celor care stiai car aman in viata nu le dadeai mana. Si ei, intristandu-se , te intrebau de ce lor nu le dai mana, iar tu, Parinte, le spuneai « caci cu voi ma mai intalnesc, iar cu aceia nu ».Pentru aceasta te laudam, zicand :
Bucura-te, vazatorule al vointei lui Dumnezeu ;
Bucura-te, vazatorule al celor viitoare ;
Bucura-te, ca vedeai viata omului ;
Bucura-te, ca stiai sfarsitul vietii lui ;
Bucura-te, ca noi mult ne minunam ;
Bucura-te, ca minunat prooroc te-ai aratat ;
Bucura-te, ca pe Domnul pentru tine Il laudam ;
Bucura-te, caci cu ingerii te veselesti ;
Bucura-te, caci acum in ceruri dantuiesti ;
Bucura-te, caci cu heruvimii acum slujesti ;
Bucura-te, indreptator al credintei ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 9-lea
Venit-a, Parinte, intr-o zi de Rusalii ‘Oastea Domnului’ la manastire si o unitate militara, Iar tu, Parinte, ai zis : »Iata ca s-a intalnit « Oastea Domnului », cu « Oastea Tarii », ca sa cante lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul al 9-lea
Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva. De aceea, noi te laudam, zicand :
Bucura-te, lacasul Duhului Sfant ;
Bucura-te ca in trup fiind pep amant, ai fost vazut inconjurat de Duhul Sfant ;
Bucura-te, ca prin acest Duh Sfant ai proorocit ;
Bucura-te, caci cu Duhul Sfant, stalp al Bisericii ai fost ;
Bucura-te, caci cu Duhul, ca o trambita ai rasunat ;
Bucura-te, caci cu trambita Duhului pe multi ai adunat ;
Bucura-te, vioara care cantai cu Duhul ;
Bucura-te, ca prin tine s-a veselit vazduhul ;
Bucura-te, ca turma de oi cuvantatoare ai adunat ;
Bucura-te, Parinte, de Duh Sfant inteleptit ;
Bucura-te, Sfinte , Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 10-lea
Venit-a, Parinte in timpul unei Sfinte Liturghii o femeie sa-ti spuna necazul ce il avea si te tulbura cu nerabdarea ei. Si tu, Parinte simtind din Sfantul Altar, ai oprit slujba si ai spus de ce a venit. Pentru aceasta, iti cantam : Aliluia !
Icosul al 10-lea
Ai spus, Parinte, ca femeia a venit deoarece a pierdut douazeci de mii de lei :tu ai spus ca acei bani cu care cele doua fete ale ei trebuiau sa-si creasca copiii pe care n-au voit sa-i nasca si i-au avortat si de aceea spor de casa nu vor mai avea, caci sufletele copiilor strigau razbunare asupra parintilor. Iar noi ne minunam de darul tau , zicand :
Bucura-te, vazatorul pacatelor omenesti ;
Bucura-te, iertatorul celor nelegiuti ;
Bucura-te, indreptatorul celor neleguiti ;
Bucura-te, luminatorul celor de rea credinta ;
Bucura-te, ca ai descoperit cele ascunse ;
Bucura-te, luminatorul multora departati de credinta ;
Bucura-te, alinatorul multora in suferinta ;
Bucura-te, pastorule al turmei lui Hristos ;
Bucura-te, sa ne fi si noua de folos ;
Bucura-te, Parinte cu chip luminos ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 11-lea
Inzestrat ai fost cu multe daruri de la Dumnezeu Parinte, caci si apa , ca Moise, ai facut sa izvoreasca din stanca. Cu preotia ai fost incununat, cu darul proorociei , cu milostivirea, cu blandetea si cu buna povatuire. De aceea, noi te laudam, cantand lui Dumnezeu :Aliluia !
Icosul al 11-lea
Ai avut, Parinte, dar de a predica si de a talcui Sfanta Evanghelie a lui Hristos, luminand multe suflete, abatandu-te de la ratacire la cale mantuirii. Pentru toate acestea laude iti aducem, zicand :
Bucura-te, predicator bun al lui Hristos ;
Bucura-te, ca multora ai fost de folos ;
Bucura-te, ca de la rautati pe multi ai oprit ;
Bucura-te, ca pe noii casatoriti la nastere de copii i-ai indemnat ;
Bucura-te, ca i-ai indemnat sa staruie in rugaciune ;
Bucura-te, ca la milostenie i-ai povatuit ;
Bucura-te, ca Biserica le-ai spus s-o cerceteze ;
Bucura-te, ca la sarbatori le-ai spus sa nu lucreze ;
Bucura-te, ca pe cei bolnavi i-ai pus sa-i cerceteze ;
Bucura-te, ca sfaturile Bisericii i-ai spus sa le urmeze ;
Bucura-te, Sfinte, PreCuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 12-lea
In satul Draganescu, de langa Bucuresti, ai pictat biserica, iar cei ceo viziteaza se uimesc de darul pe care l-ai avut, caci, privind pe sfinti, se pare ca sunt vii. De aceea, cu totii ne minunam si te laudam zicand :Aliluia !
Icosul al 12-lea
Minunat pictor ai fost- de icoane, de biserici si de suflete – biserica nespus de frumoasa ai pictat si multa lume merge sa o vada, iar de frumusetea ei se minuneaza , zicand :
Bucura-te, iscusit pictor de biserici ;
Bucura-te, pictor prea minunat ;
Bucura-te, ca si in suflete pe Hristos L-ai zugravit ;
Bucura-te, caci glas de la Domnul ai avut ca sa pictezi si in suflete ;
Bucura-te, caci te-ai silit pe Hristos sa-L urmezi ;
Bucura-te, caci noua si multora pilda te-ai facut ;
Bucura-te, caci ai primit veste ca viata iti este pe sfarsite ;
Bucura-te, ca ziceai ca mai ai trei calendare ;
Bucura-te, ca ne-ai dat pilda de rabdare ;
Bucura-te, ca in ceasul mortii ai stiut unde te duci ;
Bucura-te, Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie !
Condacul al 13-lea
O, prea minunate, Parintele nostru Arsenie, primeste aceste laude si multumiri de la noi, nevrednicii fiii tai, rugandu-te sa fii milostiv pentru noi inaintea Domnului Hristos, ca sa ne invredniceasca si pe noi vietii celei fericite si impreuna cu tine sa cantam :Aliluia ! (acest condac se zice de 3 ori)
Apoi iarasi se zice :Icosul 1 si Condacul 1.
Rugaciune
Doamne, Iisuse Hristoase, primeste ostenelile, slujbele si sfintele rugaciuni ale robului Tau, Parintele nostru Arsenie, care mult s-a ostenit si a slujit Tie, ca sa-ti castige suflete, intorcandu-le de la viata si faptele cele pacatoase ale lor (ca se de la moarte, de cateva ori a surprins si a scapat o tanara in momentul cand voia sa se sinucida) si pilda de rabdare si dragoste parinteasca ne-a dat.
Te rugam , Stapane, ajuta-ne sa slujim si noi cu dragoste, in curatie trupeasca si sufleteasca, prin rugaciuni neincetate sa Te marim, sa Te binecuvantam si sa urmam sfaturile robului Tau, Parintele nostru Arsenie, pe care il rugam : roaga-te , Sfinte, Prea Cuvioase Parinte Arsenie, ca si noi, in viata ce ne-o petrecem sa implinim poruncile Domnului si sfaturile ce ni le-ai dat si invataturile din multele si minunatele predici pe care le-ai rostit.
Pomeneste-ne, acum, din Imparatia Cerurilor, unde Te veselesti cu toti Sfintii si cu Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, care te-a incredintat in Muntele Athosului sfantulu ce traia acolo cu 200 de ani in urma si cu tine sa ne veselim in veci.Amin.
luni, 19 aprilie 2010
joi, 4 februarie 2010
Impresiile pelerinilor de la Prislop, 28 noiembrie 2009
,, sînt ţări, dar mai ales locuri
aşezări la marginea apelor
un om
gata să intre
şi-n casă
icoana
sau numai un gest
o mirare
numai descrierea
întregii lumi
ar putea fi
începutul
martor splendorii
vad, în adîncul tău
simţi, sub oglinda
oricărui lucru, de neatins
dar cine poate a-ngropa lumina
ce-nconjură cu apele-i un cer
ca pe un nufăr care îşi deschide
mulţimea lui de pleoape înăuntru"
Daniel Turcea
Vă rog pe cei care aţi participat la Parastasul după douăzeci de ani de la moartea trupească a Părintelui Arsenie Boca scrieţi-mi impresiile dvs. despre ce aţi simţit, trăit acolo. Haideţi să le strîngem.
Vă sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc.
Spunea părintele: "Focul va veni de la Prislop", tălmăcesc părinţii că se face vorbire despre Sfîntul Duh. Anul acesta s-a simţit din plin acest "Foc" care ne-a adunat pe toţi. Vedeam cum "curgeau" oamenii de toate vîrstele pe dealuri din toate direcţiile pentru că maşinile erau blocate în acea coadă imensă şi ma bucuram in inima mea de lucrarea părintelui. Pot să spun că m-am bucurat ca a trebuit să las maşina acolo în coadă, în felul ăsta chiar m-am simţit în pelerinaj. Cînd am plecat de acasă m-am gîndit că va fi lume dar atît de multă nu mi-am imaginat. Adevărat că părintele este viu şi are putere chiar mai mare acum în viaţa veşnică. Aş spune că părintele nu este numai sfînt cuvios ci şi sfînt mucenic la cît a pătimit. Pentru Rugăciunile Părintelui Arsenie DOAMNE IISUSE HRISTOASE Miluieşte-ne pe noi!
Cristian din Piteşti
La sfârşitul săptămânii trecute, Fundaţia Creştina Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj la Prislop, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la plecarea la Domnul a Sfântului Părinte Arsenie Boca.
La acest pelerinaj ne-au însoţit 20 de membri şi prieteni ai Fundaţiei, oameni care au dorit să fie prezenţi la manifestările care au avut loc la Manastirea Prislop şi să treacă pe la mormântul celui care este numit Sfântul Ardealului.
Astfel, vineri, 27 noiembrie, către seară, am reuşit să trecem cu toţii pe la mormântul Părintelui, nu îndrăznesc să spun la Părintele acasă, pentru că Sfinţia Sa are locul sus în ceruri, alături de Dumnezeu, de unde poate veghea asupra întregii ţări şi astfel poate interveni pentru fiecare dintre credincioşii care îi cer ajutorul, după cum ne-a îndemnat chiar Părintele Arsenie înainte de a pleca la Domnul, în anul 1989.
A fost o seară frumoasă, în care fiecare dintre noi s-a rugat şi s-a recules la mormântul Părintelui, iar o parte dintre pelerini, în pofida întunericului, au reuşit să ajungă şi la Peştera Sfântului Ioan de la Prislop, unde s-a aşternut o pace desăvârşită peste fiecare dintre cei prezenţi acolo.
Ceea ce s-a întâmplat însă a doua zi a depăşit orice închipuire.
Întrucât oamenii se îndreptau în numar foarte mare către mănăstire, după ora 6 dimineaţa circulaţia a fost întreruptă în Silvaşul de Jos, astfel că pelerinii a trebuit să parcurgă pe jos distanţa de 7 kilometri şi chiar mai mult, urmând ca, în mod evident, să parcurgă aceeaşi distanţă şi la întoarcere.
Am fost astfel nevoiţi ca în plină epocă modernă să trăim experienţa pe care o trăiau în urmă cu 50 – 60 de ani românii care doreau să-l vadă şi să-l audă pe Sfântul Ardealului.
Întregul drum a fost impresionant. Am văzut oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale, mulţi copii ţinuţi de mână de părinţi sau bunici, care se bucurau de încercarea de a parcurge o distanţă cu care nu sunt obişnuiţi, considerând-o ca pe o mică jertfă, ce cu siguranţă a fost compensată din plin de înaltele trăiri pe care le-au avut apoi în timpul Liturghiei şi slujbei de pomenire la care au participat.
Mult mai impresionante însă au fost imaginile din incinta mănăstirii, unde numai în timpul Liturghiei au fost prezenţi între 40.000 şi 50.000 de oameni.
În jurul bisericii era o mare de oameni, care participau la Sfânta Slujbă, în timp ce mai sus oameni dispuşi pe mai multe rânduri, într-o coadă de câteva sute de metri, aşteptau să treacă pe la mormântul Părintelui Arsenie. Alte zeci de oameni ocupau dealurile din curtea mănăstirii, cu lumânari aprinse în mână.
Au fost momente de emoţie sublimă şi multe lacrimi au curs în timp ce mii de oameni se rugau într-un glas şi cântau, demonstrând că în primul rând credinţa e cea care ne face să fim uniţi.
Sâmbătă, 28 noiembrie, am primit o lecţie importantă: deşi noi oamenii facem lucrurile după înţelegerea noastră, Dumnezeu le aşează după ştiinţa Sa divina. Astfel, la 50 de ani de când Părintele Arsenie a fost împiedicat să slujească şi la 20 de ani de la plecarea Sa la Domnul, oamenii continuă să vină tot mai mulţi spre locul din care în urmă cu zeci de ani românii îşi luau hrana spirituală.
Totodată, ca o ironie a sorţii, dacă în urmă cu 50 – 60 de ani jandarmii şi securitatea îl chinuiau pe Parintele Arsenie, ieri cele două instituţii erau reprezentate de un număr destul de mare de oameni prezenţi de-a lungul traseului între Haţeg şi Prislop şi în incinta mănăstirii, pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentului. Mai mult decât atât, îi ajutau pe prelaţi şi pe maici şi chiar i-am văzut pe unii închinându-se în timpul slujbei.
În ciuda celor aproape 15 kilometri parcurşi pe jos (trebuie să menţionez că în grupul nostru am avut şi persoane în vârstă de 70 de ani şi cu probleme de sănătate, care prin rugăciune către Părintele Arsenie au reuşit să parcurgă cei 15 kilometri) şi a oboselii acumulate, drumul de întoarcere către Bucureşti a fost extrem de lin şi parcă am plutit pe parcursul celor 400 de kilometri.
La momentul de trecere între sâmbătă şi duminică am încheiat un pelerinaj de 2 zile minunate, care cu siguranţă se vor întipări în memoria fiecăruia dintre participanţi.
Fie ca să ne întărim şi să creştem în credinţă, să căutăm şi să urmăm învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie şi poate că astfel vom ajunge şi noi să urcăm pe “Cărarea Împărăţiei” !
Mariana Bogdan
Şi pe mine m-a ajutat Bunul Dumnezeu să-mi îndrept paşii anul acesta spre Prislop. Am fost de 4 ori. Încă de la primul pas spre mănăstire am simţit că mă aflu într-un colţ de rai.Cînd am plecat prima dată am ştiut deja că îmi doresc să mă întorc. S-a împlinit şi am reuşit să merg de 4 ori anul acesta.
Sigur că şi ziua de 28 noiembrie a fost o chemare pentru mine. Am ajuns la Prislop din seara zilei de 27 si am plecat în 28 după parastas. A fost minunat. Am stat noaptea, alături de mai mulţi credincioşi la mormîntul Părintelui Arsenie Boca. Nici nu ştiu cum a trecut timpul şi s-a făcut ora 3 dimineaţa. Grupuri de credincioşi cîntau colinde iar lîngă mormînt erau părinţi care ne mărturiseau întîmplări din viaţa Sfîntului. Fiecare mărturisire se transforma în învăţături pentru mine. Sufletul meu era cuprins de o linişte, este un sentiment pe care nu poţi să-l descrii în cuvinte.Doar cei care merg acolo pot înţelege această stare minunată.
Din multitudinea cuvintelor spuse acolo, mi-a rămas întipărită în minte ca un ecou această propoziţie care ar trebui să primeze în viaţa noastră... "Medicamentul cel mai bun este LINIŞTEA SUFLETEASCĂ". Hrănindu-ne cu linişte sufletul, viaţa noastră va fi minunată. Uneori este greu de realizat...dar stă în puterea noastră să realizăm această stare.
Dumnezeu să ne ajute!
Elena
28 Noiembrie 2009: am urcat la mormîntul Părintelui Arsenie pentru a cere putere, înţelepciune, dreaptă socotinţă, pentru că de deciziile noastre depind vieţile altor oameni. Vasile Pîrvan spunea: "după noi rămîn faptele noastre... şi acestea pier, dar, rămîne...un ecou de armonie în sufletele celorlalţi". Rugăciunile şi mijlocirile Părintelui Arsenie să ne aducă armonia de acum pentru armonia cea dintîi.
C.C.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această şansa de a mă afla printre acele şuvoaie de pelerini care au luat parte la parastasului Parintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop. Pentru mine a fost pentru prima dată cînd am ajuns la Prislop, fiind o dorinţă mai veche a mea.Emoţiile că avea să mi se îndeplinească o astfel de dorinţă,au făcut să nu dorm de vineri dimineaţă pînă sîmbată seara la ora 12 şi nici de mîncare nu aveam nevoie,dar efectiv nu am simţit deloc oboseala sau vreo slăbire fizică.Cînd am ajuns şi ne-au lăsat autocarele şi am auzit că este mult de mers pe jos,mi-am spus că dacă asta trebuie să fac pentru a ajunge la Mănăstire la Părintele o voi face. Aproximativ jumătate din drumul pe care l-am avut de parcurs pe jos,l-am făcut alături de grup,dar apoi la un moment dat m-am dezlipit de el şi oarecum am mărit pasul. Din momentul în care am mers "singură" şi pînă la Mănăstire, am mers doar cu rugăciune şi cu o linişte interioară deosebită. Pentru mine a fost prima dată în viaţă cînd am mers aşa distanţă mare pe jos fără a mă opri vreo secundă.Cu cît mă apropiam de mănăstire, aveam senzaţia că nu-mi mai simt picioarele, că merg de la sine,dar nu mă înfricoşam, ştiind că la capătul acestui traseu pe jos voi ajunge la mormîntul Părintelui Arsenie Boca, şi că într-adevăr merita acest efort.Pe întreg drumul mă auto-încurajam printre rugăciunea care nu încetam a o spune. Am ajuns la Mănăstire cînd începuse Sfînta Liturghie, pe parcursul căreia în jurul meu simţeam miros de tămîie în continuu şi linişte totală, o stare greu de descris în cuvinte.Era o parte a iubirii mai deosebite faţă de Dumnezeu şi slujitorii Săi.Cît timp PS Daniil a vorbit în faţa şuvoaielor, am fost cuprinsă de nişte emoţii deosebite şi nu mă puteam opri din plîns, dar un plîns mai aparte. Această stare a persistat şi după Sfînta Euharistie şi la mormîntul Părintelui Arsenie. De cînd am ajuns la mănăstire şi pînă la plecare m-am simţit "acasă", că aparţineam acelor meleaguri şi nu mai vroiam oarecum să plec niciodată de acolo. Dar nu mai vreau să vă reţin cu ceea ce a însemnat pentru mine acest pelerinaj.În orice caz în cîte pelerinaje am fost prin ţară şi nu numai, acesta a fost cel mai deosebit din toate punctele de vedere. Şi sunt de acord cu cuvintele "inima duhovnicească a Ardealului" cînd ne gîndim la acest loc binecuvîntat de Dumnezeu şi atît de primitor.
Poate par fantezii sau neexprimare corectă, dar aşa am simţit acest eveniment deosebit pentru nevrednica de mine.
Oana Pop
Deja cei care mergem ani de-a rîndul la Părintele Arsenie ne cunoaştem după lumina de pe faţă. Scrierile Părintelui poartă cu sine o schimbare la faţă pentru cei care se apleacă cu osîrdie să le împlinească. Se vede acest fapt. Suntem ca o mare familie duhovnicească. Iar anul acesta a fost ceva ce nu a mai fost nici într-un alt an. Părintele Arsenie e sprijinul nostru neîncetat .
Ciprian T.
Anul acesta a dat Dumnezeu să ajung de 4 ori la Prislop. Adevărul e că de cîte ori merg la Prislop simt o mare pace care nu se compară cu nimic. M-am regăsit cel mai bine în afirmaţia ps. Daniil Stoenescu cum că Părintele ARSENIE este cel lîngă care ne liniştim cu toţii. Oboseala şi efortul atîtor kilometrii făcuţi pe jos nu a contat, nu le-am simţit. Şi m-au impresionat oamenii bătrîni, în bastoane şi cei cu copii în braţe care au străbătut toată acea distanţă fără să se plîngă.
M-am îndrăgostit de plaiurile hunedorene care mi se par foarte încărcate de spiritualitate. Spun aceasta chiar dacă sună enfatic. Simt o puternică dorinţă de reîntoarcere."
Cosmina Tămas
aşezări la marginea apelor
un om
gata să intre
şi-n casă
icoana
sau numai un gest
o mirare
numai descrierea
întregii lumi
ar putea fi
începutul
martor splendorii
vad, în adîncul tău
simţi, sub oglinda
oricărui lucru, de neatins
dar cine poate a-ngropa lumina
ce-nconjură cu apele-i un cer
ca pe un nufăr care îşi deschide
mulţimea lui de pleoape înăuntru"
Daniel Turcea
Vă rog pe cei care aţi participat la Parastasul după douăzeci de ani de la moartea trupească a Părintelui Arsenie Boca scrieţi-mi impresiile dvs. despre ce aţi simţit, trăit acolo. Haideţi să le strîngem.
Vă sunt recunoscătoare şi vă mulţumesc.
Spunea părintele: "Focul va veni de la Prislop", tălmăcesc părinţii că se face vorbire despre Sfîntul Duh. Anul acesta s-a simţit din plin acest "Foc" care ne-a adunat pe toţi. Vedeam cum "curgeau" oamenii de toate vîrstele pe dealuri din toate direcţiile pentru că maşinile erau blocate în acea coadă imensă şi ma bucuram in inima mea de lucrarea părintelui. Pot să spun că m-am bucurat ca a trebuit să las maşina acolo în coadă, în felul ăsta chiar m-am simţit în pelerinaj. Cînd am plecat de acasă m-am gîndit că va fi lume dar atît de multă nu mi-am imaginat. Adevărat că părintele este viu şi are putere chiar mai mare acum în viaţa veşnică. Aş spune că părintele nu este numai sfînt cuvios ci şi sfînt mucenic la cît a pătimit. Pentru Rugăciunile Părintelui Arsenie DOAMNE IISUSE HRISTOASE Miluieşte-ne pe noi!
Cristian din Piteşti
La sfârşitul săptămânii trecute, Fundaţia Creştina Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj la Prislop, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la plecarea la Domnul a Sfântului Părinte Arsenie Boca.
La acest pelerinaj ne-au însoţit 20 de membri şi prieteni ai Fundaţiei, oameni care au dorit să fie prezenţi la manifestările care au avut loc la Manastirea Prislop şi să treacă pe la mormântul celui care este numit Sfântul Ardealului.
Astfel, vineri, 27 noiembrie, către seară, am reuşit să trecem cu toţii pe la mormântul Părintelui, nu îndrăznesc să spun la Părintele acasă, pentru că Sfinţia Sa are locul sus în ceruri, alături de Dumnezeu, de unde poate veghea asupra întregii ţări şi astfel poate interveni pentru fiecare dintre credincioşii care îi cer ajutorul, după cum ne-a îndemnat chiar Părintele Arsenie înainte de a pleca la Domnul, în anul 1989.
A fost o seară frumoasă, în care fiecare dintre noi s-a rugat şi s-a recules la mormântul Părintelui, iar o parte dintre pelerini, în pofida întunericului, au reuşit să ajungă şi la Peştera Sfântului Ioan de la Prislop, unde s-a aşternut o pace desăvârşită peste fiecare dintre cei prezenţi acolo.
Ceea ce s-a întâmplat însă a doua zi a depăşit orice închipuire.
Întrucât oamenii se îndreptau în numar foarte mare către mănăstire, după ora 6 dimineaţa circulaţia a fost întreruptă în Silvaşul de Jos, astfel că pelerinii a trebuit să parcurgă pe jos distanţa de 7 kilometri şi chiar mai mult, urmând ca, în mod evident, să parcurgă aceeaşi distanţă şi la întoarcere.
Am fost astfel nevoiţi ca în plină epocă modernă să trăim experienţa pe care o trăiau în urmă cu 50 – 60 de ani românii care doreau să-l vadă şi să-l audă pe Sfântul Ardealului.
Întregul drum a fost impresionant. Am văzut oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale, mulţi copii ţinuţi de mână de părinţi sau bunici, care se bucurau de încercarea de a parcurge o distanţă cu care nu sunt obişnuiţi, considerând-o ca pe o mică jertfă, ce cu siguranţă a fost compensată din plin de înaltele trăiri pe care le-au avut apoi în timpul Liturghiei şi slujbei de pomenire la care au participat.
Mult mai impresionante însă au fost imaginile din incinta mănăstirii, unde numai în timpul Liturghiei au fost prezenţi între 40.000 şi 50.000 de oameni.
În jurul bisericii era o mare de oameni, care participau la Sfânta Slujbă, în timp ce mai sus oameni dispuşi pe mai multe rânduri, într-o coadă de câteva sute de metri, aşteptau să treacă pe la mormântul Părintelui Arsenie. Alte zeci de oameni ocupau dealurile din curtea mănăstirii, cu lumânari aprinse în mână.
Au fost momente de emoţie sublimă şi multe lacrimi au curs în timp ce mii de oameni se rugau într-un glas şi cântau, demonstrând că în primul rând credinţa e cea care ne face să fim uniţi.
Sâmbătă, 28 noiembrie, am primit o lecţie importantă: deşi noi oamenii facem lucrurile după înţelegerea noastră, Dumnezeu le aşează după ştiinţa Sa divina. Astfel, la 50 de ani de când Părintele Arsenie a fost împiedicat să slujească şi la 20 de ani de la plecarea Sa la Domnul, oamenii continuă să vină tot mai mulţi spre locul din care în urmă cu zeci de ani românii îşi luau hrana spirituală.
Totodată, ca o ironie a sorţii, dacă în urmă cu 50 – 60 de ani jandarmii şi securitatea îl chinuiau pe Parintele Arsenie, ieri cele două instituţii erau reprezentate de un număr destul de mare de oameni prezenţi de-a lungul traseului între Haţeg şi Prislop şi în incinta mănăstirii, pentru a veghea la buna desfăşurare a evenimentului. Mai mult decât atât, îi ajutau pe prelaţi şi pe maici şi chiar i-am văzut pe unii închinându-se în timpul slujbei.
În ciuda celor aproape 15 kilometri parcurşi pe jos (trebuie să menţionez că în grupul nostru am avut şi persoane în vârstă de 70 de ani şi cu probleme de sănătate, care prin rugăciune către Părintele Arsenie au reuşit să parcurgă cei 15 kilometri) şi a oboselii acumulate, drumul de întoarcere către Bucureşti a fost extrem de lin şi parcă am plutit pe parcursul celor 400 de kilometri.
La momentul de trecere între sâmbătă şi duminică am încheiat un pelerinaj de 2 zile minunate, care cu siguranţă se vor întipări în memoria fiecăruia dintre participanţi.
Fie ca să ne întărim şi să creştem în credinţă, să căutăm şi să urmăm învăţăturile Sfântului Părinte Arsenie şi poate că astfel vom ajunge şi noi să urcăm pe “Cărarea Împărăţiei” !
Mariana Bogdan
Şi pe mine m-a ajutat Bunul Dumnezeu să-mi îndrept paşii anul acesta spre Prislop. Am fost de 4 ori. Încă de la primul pas spre mănăstire am simţit că mă aflu într-un colţ de rai.Cînd am plecat prima dată am ştiut deja că îmi doresc să mă întorc. S-a împlinit şi am reuşit să merg de 4 ori anul acesta.
Sigur că şi ziua de 28 noiembrie a fost o chemare pentru mine. Am ajuns la Prislop din seara zilei de 27 si am plecat în 28 după parastas. A fost minunat. Am stat noaptea, alături de mai mulţi credincioşi la mormîntul Părintelui Arsenie Boca. Nici nu ştiu cum a trecut timpul şi s-a făcut ora 3 dimineaţa. Grupuri de credincioşi cîntau colinde iar lîngă mormînt erau părinţi care ne mărturiseau întîmplări din viaţa Sfîntului. Fiecare mărturisire se transforma în învăţături pentru mine. Sufletul meu era cuprins de o linişte, este un sentiment pe care nu poţi să-l descrii în cuvinte.Doar cei care merg acolo pot înţelege această stare minunată.
Din multitudinea cuvintelor spuse acolo, mi-a rămas întipărită în minte ca un ecou această propoziţie care ar trebui să primeze în viaţa noastră... "Medicamentul cel mai bun este LINIŞTEA SUFLETEASCĂ". Hrănindu-ne cu linişte sufletul, viaţa noastră va fi minunată. Uneori este greu de realizat...dar stă în puterea noastră să realizăm această stare.
Dumnezeu să ne ajute!
Elena
28 Noiembrie 2009: am urcat la mormîntul Părintelui Arsenie pentru a cere putere, înţelepciune, dreaptă socotinţă, pentru că de deciziile noastre depind vieţile altor oameni. Vasile Pîrvan spunea: "după noi rămîn faptele noastre... şi acestea pier, dar, rămîne...un ecou de armonie în sufletele celorlalţi". Rugăciunile şi mijlocirile Părintelui Arsenie să ne aducă armonia de acum pentru armonia cea dintîi.
C.C.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această şansa de a mă afla printre acele şuvoaie de pelerini care au luat parte la parastasului Parintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop. Pentru mine a fost pentru prima dată cînd am ajuns la Prislop, fiind o dorinţă mai veche a mea.Emoţiile că avea să mi se îndeplinească o astfel de dorinţă,au făcut să nu dorm de vineri dimineaţă pînă sîmbată seara la ora 12 şi nici de mîncare nu aveam nevoie,dar efectiv nu am simţit deloc oboseala sau vreo slăbire fizică.Cînd am ajuns şi ne-au lăsat autocarele şi am auzit că este mult de mers pe jos,mi-am spus că dacă asta trebuie să fac pentru a ajunge la Mănăstire la Părintele o voi face. Aproximativ jumătate din drumul pe care l-am avut de parcurs pe jos,l-am făcut alături de grup,dar apoi la un moment dat m-am dezlipit de el şi oarecum am mărit pasul. Din momentul în care am mers "singură" şi pînă la Mănăstire, am mers doar cu rugăciune şi cu o linişte interioară deosebită. Pentru mine a fost prima dată în viaţă cînd am mers aşa distanţă mare pe jos fără a mă opri vreo secundă.Cu cît mă apropiam de mănăstire, aveam senzaţia că nu-mi mai simt picioarele, că merg de la sine,dar nu mă înfricoşam, ştiind că la capătul acestui traseu pe jos voi ajunge la mormîntul Părintelui Arsenie Boca, şi că într-adevăr merita acest efort.Pe întreg drumul mă auto-încurajam printre rugăciunea care nu încetam a o spune. Am ajuns la Mănăstire cînd începuse Sfînta Liturghie, pe parcursul căreia în jurul meu simţeam miros de tămîie în continuu şi linişte totală, o stare greu de descris în cuvinte.Era o parte a iubirii mai deosebite faţă de Dumnezeu şi slujitorii Săi.Cît timp PS Daniil a vorbit în faţa şuvoaielor, am fost cuprinsă de nişte emoţii deosebite şi nu mă puteam opri din plîns, dar un plîns mai aparte. Această stare a persistat şi după Sfînta Euharistie şi la mormîntul Părintelui Arsenie. De cînd am ajuns la mănăstire şi pînă la plecare m-am simţit "acasă", că aparţineam acelor meleaguri şi nu mai vroiam oarecum să plec niciodată de acolo. Dar nu mai vreau să vă reţin cu ceea ce a însemnat pentru mine acest pelerinaj.În orice caz în cîte pelerinaje am fost prin ţară şi nu numai, acesta a fost cel mai deosebit din toate punctele de vedere. Şi sunt de acord cu cuvintele "inima duhovnicească a Ardealului" cînd ne gîndim la acest loc binecuvîntat de Dumnezeu şi atît de primitor.
Poate par fantezii sau neexprimare corectă, dar aşa am simţit acest eveniment deosebit pentru nevrednica de mine.
Oana Pop
Deja cei care mergem ani de-a rîndul la Părintele Arsenie ne cunoaştem după lumina de pe faţă. Scrierile Părintelui poartă cu sine o schimbare la faţă pentru cei care se apleacă cu osîrdie să le împlinească. Se vede acest fapt. Suntem ca o mare familie duhovnicească. Iar anul acesta a fost ceva ce nu a mai fost nici într-un alt an. Părintele Arsenie e sprijinul nostru neîncetat .
Ciprian T.
Anul acesta a dat Dumnezeu să ajung de 4 ori la Prislop. Adevărul e că de cîte ori merg la Prislop simt o mare pace care nu se compară cu nimic. M-am regăsit cel mai bine în afirmaţia ps. Daniil Stoenescu cum că Părintele ARSENIE este cel lîngă care ne liniştim cu toţii. Oboseala şi efortul atîtor kilometrii făcuţi pe jos nu a contat, nu le-am simţit. Şi m-au impresionat oamenii bătrîni, în bastoane şi cei cu copii în braţe care au străbătut toată acea distanţă fără să se plîngă.
M-am îndrăgostit de plaiurile hunedorene care mi se par foarte încărcate de spiritualitate. Spun aceasta chiar dacă sună enfatic. Simt o puternică dorinţă de reîntoarcere."
Cosmina Tămas
Interviu cu Părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepeş - stareţul Mănăstirii Sfântul Dimitrie din Sighişoara - despre Parintele Arsenie Boca.
Cum era Parintele Arsenie ca om?
Era un om foarte bine făcut. Eu l-am cunoscut fără barbă, umbla într-un fel de capot. Nu umbla în calugăr: avea o cipilică pe cap şi eu mă gândeam aşa, până să-l cunosc: care să fie Părintele Arsenie?
Aşadar, harul nu-i stătea nici în rasă, nici în barbă?
Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: "eu am călugări albi în lume". Este vorba aici de curăţia sufltească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea :"Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc".
Cum indruma oamenii?
Vorbind cu noi despre calugarie si manastire (noi ne plangeam de ispitele care nu ne dadeau pace), la un moment dat Parintele a zis celorlalti din preajma:
"Iesiti afara ca-mi faceti greutati cu securitatea. Sa ramana aici numai cei doi rasofori". Dar o femeie intra tot timpul peste noi. Atunci Parintele s-a intors si i-a zis: "Tu sa nu mai intri aici!".aceea nimic, intra din nou."Tu, te iau la bataie, mi-a facut mult necaz". Dupa nici doua minute femeia iar a intrat peste noi. Atunci Parintele a luat o matura si ia dat una direct pe spinare.
Stiti orice om se putea sminti rau vazand un calugar ca face asa ceva. Dupa nici un minut femeia iar a dat buzna. Parintele s-a intors catre noi si ne-a zis:"Vedeti asa trebuie sa fie si calugarul, mai copii!". Atat ne-a spus, iar noi am inteles.am apucat doar sa-i mai spunem cu emotie: "Parinte avem si noi duhovnici acolo. Dar intariti-ne in credinta!".El ne-a luat pe dupa cap, ne-a binecuvantat si ne-a zis:" Sa stiti ca am sa va intaresc credinta!".
Alte intamplari?
Chiar la inmormantarea Inaltului Mladin, la Sibiu...Parintele staret mi-a zis sa stau la strana unde o sa vina corul sa cante. Eu trebuia sa-i indrum pe toti ce sa faca in aceste momente ale prohodului. In clipa in care toti cantam, dupa randuiala, apare un batran imbracat civil, care s-a inchinat si s-a "lipit" apoi de mine. Eu, in acele momente nu stiam cine este. S-a bagat in corul de studenti, si a inceput sa ma intrebe: "Cine este mitropolitul acela, dar celalalt? Cine e cutare, cine e cutare?". Auziti, toata slujba asta a facut. I-am aratat acelui batran inclusiv pe preotii luterani si reformati, caci ii stiam pe toti. In timpul acesta m-a apucat ciuda. Cine o fi batranul acesta de nu-mi da voie sa duc slujba pana la capat? Dar nu-mi era o ciuda cu patima, era o ciuda din aceea care vine din drag de slujba. Stiti, mie slujbele trebuiau sa-mi iasa perfect! Dupa ce s-a terminat slujba batranul a disparut, iar lumea a dat navala peste mine. "Ce am vorbit toata slujba, eu si parintele Arsenie?!" "Dar unde e parintele Arsenie?", am intrebat buimac. "A stat langa tine toata slujba!" Doamne, nu am stiut nici o clipa cine este!
O alta intamplare ne-a povestit-o parintele Sebastian de la Sambata, traita de el insusi. Cand a venit dansul la manastire la Sambata, acolo nu era mai nimic. Parintele Arsenie era staret pe vremea aceea. L=a intampinat asa: "Ai venit, mai motule?" "Am venit, parinte staret!", i-a raspuns tanarul. "Ai vrea tu la manastire, dar nu am unde sa te culc. In noaptea asta dormi in grajd" Zis si facut, s-a dus motul cuminte sa se culce in grajd. Si de aici ne spunea batranul parinte Sebastian asa: "Copiii mei, a venit diavolul in puterea noptii. A inceput sa ma calce pe maini, pe picioare, pe cap. Ma paralizase cu totul, nu alta. Atat am mai putut sa strig cu minte: Parinte, nu ma lasa, ca ma omoara diavolul! Strigand asa, numai dintr-o data a disparut". Sa vedeti insa continuarea: dimineata devreme, pe la ora 4 (atunci incepeau slujba pe la 6), tanarul zmotocit se intalneste cu parintele pe drum. Si i-a zis parintele Arsenie:"Mai motule, daca nu ma strigai asta noapte, te omora, ma!" De unde a stiut parintele Arsenie ce se intamplase in grajd? Tanarul novice nu a mai spus decat atat: "Multumesc mult ca m-ati ajutat, parinte Arsenie".
Formidabila intamplare...
Da, tot de la parintele Sebastian stiu urmatoarea poveste. Intr-o iarna, un batran din sat, din Sambata, a venit sa aduca lemne la manastire. A luat toporul, a taiat lemne multe din padure, le-a incarcat si a inceput sa vina cu ele catre manastire. Cum tragea el asa sania grea, parintele Arsenie, din deal, cu mainile la spate, se uita la el. Taranul, vazandu-l, in mintea lui se gandea asa: "Decat sa stea cu mainile la spate, mai bine ar pune si parintele umarul sa impinga la sanie..." Cand s-a mai apropiat putin, a venit parintele si s-a apucat sa impinga la sania cu lemne, cot la cot cu omul. Taranul insa i-a zis: "Parinte, lasati, nu trebuie..." Si ii zice parintele: "Mai, daca tot m-ai chemat, lasa-ma acuma sa te ajut!"
Genial ! Chiar stia gandul omului...
Alta: a venit un om cu caruta din Sambata de Sus, dar unul mai necredincios. Cum a sarit din caruta, pe drumul din fata manastirii, s-a impiedicat rau de un bolovan. Si a prins a injura langa bolovanul acela...Parintele Arsenie era plecat in timpul acesta la Sibiu, la mitropolitul Nicolae Balan. Ajungand la manastire, il vede pe taran si ii zice: "Mai Gheorghe, sa stii ca bolovanul acela n-are nici o vina. Si tu cat vei trai, sa nu mai injuri in curtea manastirii!"
Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?
Incepand din februarie 1982 am intrat ca frate incepator la Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus.I-am auzit si eu pe calugari vorbind despre un parinte, fost staret, care a aflat har de la Dumnezeu.Tot timpul auzeam de Parintele Arsenie Boca. Incepusem sa am o ravna, un dor sa ma duc sa-l cunosc. Atunci, Parintele staret Veniamin Tohaneanu m-a trimis. Mai ales cand vedea ca nu prididea cu indrumarile pentru noi fratii tineri."Duceti-va la parintele arsenie si dansulva va indruma!".
Dar unde era Parintele Arsenie?
Parintele era la Draganescu, langa Bucuresti, unde picta o biserica.Noi eram doi rasofori: eu si parintele Modest.
Ce varsta aveati?
19 ani. Eram tanar si plin de ispite, dar si de dorinta de a afla cat mai multe.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa; ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul.Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.
Tinea predica?
Nu. Nu era nici macar slujba, fiind peste saptamana, mai precis luni. Erau adunati acolo oamnei suferinzi, toti cu necazuri. Fiind aproape de parintele, numai ce auzim ca striga mai tare:"Mai calugarasilor haideti la mine!". Ne-am uitat jur-imprejur, ne-am ridicat si pe varfuri sa vedem ce calugari sunt cei pe care ii striga parintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, caci eram imbracati civil.
De ce?
Parintii din manastire ne-au indemnat sa mergem civil, caci parintele era tare prigonit de Securitate, si nu-i mai trebuiau alte necazuri. Asadar, nu ne-am miscat din loc.Parintele a mai vorbit inca 10 minute, si a zis a doua oara:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Vazand ca nimic nu se intampla, ne-a strigat pe nume:"Gherasim si Modest, voua va zic!".Cand am auzit asta, au inceput sa-mi tremure picioarele.In starea asta ne-am prezentat in fata parintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales cand ne-a strigat pe nume si eu nu l-am vazut niciodata, am incremenit. Desigur ma stiam si pacatos in fata lui Dumnezeu si acestui om sfant, dar parintele s-a uitat asa la mine si mi-a zis:"Mai, de ce tremuri?".Eu am tacut dansul a continuat:"Nu-ti fie frica de mine.Uite, eu cunosc oamenii dupa chip, pentru ca am 3 facultati:medicina, teologia si artele plastice.Toate 3 licentele sunt strans legate una de cealalta".In timpul asta eu, ma gandeam exact asa (stiti, mintea omului nu sta o clipa): "Pot sa fie toate scolile din lume, daca nu-i darul lui Dumnzeu, tot degeaba". Atunci parintele imi pune usor mana pe cap, ma mangaie si-mi spune:"Asa-i mai, si darul lui Dumnezeu..."
De necrezut...
Spuneti dvs, domnule Bucuroiu, cine stie gandul omului? Numai Dumnezeu si la cine vrea Dumnezeu sa i se descopere aceasta.
Dar diavolii nu stiu gandul omului?
Zice clar in Pateric ca diavolii nu stiu gandul omului!
Continuati povestirea cu parintele.
Da asa, m-a luat pe mine prima data. Zice: "Mai, tu pentru ce nu te-ai dus la scoala?".
Stia ca nu ati mers la scoala?
I-am spus eu chiar la inceput ca am 12 clase; or,pe vremea lui Ceausescu, credeam eu ca era bine.Dar parintele mi-a spus ca-i putin."Vine vremea - eu n-o mai apuc - cand nici cu doua sau 3 facultati nu mai ai unde sa te angajezi.Asadar, du-te la scoala!".In timpul asta eu m-am gandit exact asa: "Cat e de usor sa zici din gura si ce greu sa faci! Poate m-ar duce mintea sa fac o scoala, dar cine sa ma poarte?".Aveam o mama vaduva si inca 7 frati, era imposibil de conceput asa ceva.Dar parintele imi pune iarasi mana pe cap:"Da chiar, cine sa te poarte? Sa fii cuminte si sa asculti de parintele staret si cand te trimite la scoala sa nu te indoiesti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta..."
Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am si uitat ce a zis parintele, cand vine la mine parintele staret Veniamin si-mi zice:"Gherasime, Gherasime, sa te pregatesti, ca vreau sa te dau la facultate!".Mai erau doua saptamani pana la examen.Ce sa inveti mai intai? Am luat si eu caietele dupa care a invatat un candidat care a intrat si va spun sincer: am invatat o lectie la romana, una la istorie, una la dogmatica.
Parinte, staret, sa nu-mi spuneti...
...Chiar subiectele alea au cazut! Puterea parintelui si ajutorul Domnului, caci mi-am adus aminte de ce mi-a zis parintele Arsenie:"Cand te-o da la scoala sa nu te indoiesti!" . Si am mers cu toata taria. Eram in ascultare...
Nu va era frica langa un om care va citea gandurile? Ca, slava Domnului, mintea zboara si nu ii putem pune hotar tot timpul... Puteati dialoga cu dansul ?
Pentru o scurta perioada, mi-era frica sa mai gandesc langa dansul. El ne mai mustra, iar noi ne bucuram cand ne mustra! Acum oamenii nu mai primesc mustrarea preotilor. Parintele ne mai si atingea cand nu faceam bine un lucru. Dar, atentie, nu pornea bine mustrarea sau gestul ca si stiam dinainte ca are mila de noi. Si dragoste...Ne dorea mantuirea; or, ce lucru poate fi mai important decat asta? Noi ne bucuram cand ne mustra: eram pe calea ce-a buna si ne mantuiam! Acum cine se mai bucura cand il mustra duhovnicul? Ba mai mult, credinciosii divulga singuri taina spovedaniei, spunand cum si in ce fel i-a mustrat parintele. Or, eu le spun tot timpul: Vedeti ca in scaunul spovedaniei stai de vorba fata catre fata cu Dumnezeu, prin duhovnicul tau".
La manastire il aveam duhovnic pe Parintele Serafim Popescu; dansul era batran si bolnav, si mai atipea in scaunul spovedaniei. Ce mai, cateodata adormea de-a binelea. Noi il mai trezeam, atingandu-l cu mana, si el intreba: "Ai terminat copile?". "Am terminat, parinte". "Dumnezeu sa te ierte, copile!". Eram convinsi ca nu ne ierta Dumnezeu pacatele, si vazand asta, ne-am dus sa-l intrebam pe Parintele Arsenie Boca: "Parinte, data fiind situatia, ne mai spovedim la parintele Serafim sau nu ?".
Si ce v-a sfatuit Parintele Arsenie?
Ne-a zis asa:"Bine, mai, ca aţipeste, ca sa puteti spune voi toate pacatele, sa nu va fie rusine, caci Hristos oricum sta in spatele lui si asculta toata marturisirea voastra. Cand spune ca va iarta si va dezleaga, apoi chiar asa este!".
Am citit apoi acelasi lucru la Parintele Porfirie, care se facea ca adoarme in scaunul spovedaniei, tocmai ca omul sa nu se jeneze si sa spuna toate pacatele care il apasa. Atunci am zis si eu: "Doamne, nu ma las de Parintele Serafim!". Pana a murit a fost duhovnicul meu .
Ati fost la Sibiu, la inmormantarea mitropolitului Antonie Plamadeala, care a fost ucenicul Parintelui Arsenie Boca. A fost evocata si amintirea Parintelui?
Nu. Am venit cu un gust amar, ca preot si duhovnic. Sa nu se zica un cuvant de catre mai-marii Bisericii despre Arsenie... Era acolo stransa toata Tara Fagarasului, unde deja este pictat in biserici ca un sfant: "Prea Cuviosul Parintele nostru, Arsenie Boca". Auziti d-voastra, nici un cuvant de la ierarhii nostri! Mie mi se pare marginalizat parintele Arsenie. E drept, sfintii rabda multe...
Cum este Prislop, manastirea unde este inmormantat Parintele Arsenie ?
M-a randuit Dumnezeu si Maicuta Domnului de am ajuns acolo iarna. Sa va spun minune , pe care a facut-o cu cine m-am dus . Am fost acolo cu doi oameni care nu puteau sa aiba copii. Dar cu cata credinta m-am dus acolo! Am zis asa: "Daca nu ne mai ajuta Parintele Arsenie Boca, nu ne mai ajuta nimeni!". Cu credinta asta ne-am dus acolo, iar acum doamna este insarcinata. Era acolo o ucenica a parintelui, care are grija si de mormant, si am intrebat-o: "Maicuta, cate grade sunt afara acum?". "Pai, sa tot fie vreo -20". Si stiti cum era mormantul lui? Plin de flori! Dar nu asa: proaspete! Auziti, la -20 de grade. Nu era o floare inghetata! Asta nu e minunea lui Dumnezeu? Ne-am atins si noi de sfanta. cruce de la capataiul parintelui Arsenie si am, cerut ceea ce ne era de mare trebuinta. Eu m-am rugat ca Parintele sa fie tot timpul cu mine; de fapt, ati vazut ca am la mine permanent poza parintelui. Oricum, noi l-am si pictat in manastire, in sala de mese, ca un Parinte al Ardealului. Asa, si l-am rugat pentru cei doi care erau cu mine. Si iata, acum vor fi parinti.
Minunata intamplare! Aveti cumva telefonul celor doi, sa nu creada lumea ca este o poveste inventata?
Sunt chiar acum in manastire, in vizita!
Nu pot sa cred una ca asta?
Ba da. Sunt sus, in chilie! O sa-i chem indata.
Pot sa le fac o poza?
Desigur. De ce? Facem cu totii poza asta! Dar ce va spun, i s-a facut rau in biserica aici la noi, la slujba; ei sunt din Arad. Mai, ce are? Îi e rau femeii...
Era raul cel bun...
Apoi, chiar asa:era raul cel bun al sarcinii. Ea era insarcinata si nici nu stia. Si-atunci am zis: "Parinte Arsenie, mari iti sunt minunile! Chiar daca sunt o oaie raioasa, sa nu ma lasi sa fac parte din turma!".Tot parintele spunea: "Cin' te lauda nu iti da nimic, cin' te huleste nu iti ia nimic". Sa stiţi ca daca Ardealul a dat Romaniei un mare sfant, acesta este Arsenie Boca!
din revista "Lumea Credinţei
Era un om foarte bine făcut. Eu l-am cunoscut fără barbă, umbla într-un fel de capot. Nu umbla în calugăr: avea o cipilică pe cap şi eu mă gândeam aşa, până să-l cunosc: care să fie Părintele Arsenie?
Aşadar, harul nu-i stătea nici în rasă, nici în barbă?
Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: "eu am călugări albi în lume". Este vorba aici de curăţia sufltească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea :"Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc".
Cum indruma oamenii?
Vorbind cu noi despre calugarie si manastire (noi ne plangeam de ispitele care nu ne dadeau pace), la un moment dat Parintele a zis celorlalti din preajma:
"Iesiti afara ca-mi faceti greutati cu securitatea. Sa ramana aici numai cei doi rasofori". Dar o femeie intra tot timpul peste noi. Atunci Parintele s-a intors si i-a zis: "Tu sa nu mai intri aici!".aceea nimic, intra din nou."Tu, te iau la bataie, mi-a facut mult necaz". Dupa nici doua minute femeia iar a intrat peste noi. Atunci Parintele a luat o matura si ia dat una direct pe spinare.
Stiti orice om se putea sminti rau vazand un calugar ca face asa ceva. Dupa nici un minut femeia iar a dat buzna. Parintele s-a intors catre noi si ne-a zis:"Vedeti asa trebuie sa fie si calugarul, mai copii!". Atat ne-a spus, iar noi am inteles.am apucat doar sa-i mai spunem cu emotie: "Parinte avem si noi duhovnici acolo. Dar intariti-ne in credinta!".El ne-a luat pe dupa cap, ne-a binecuvantat si ne-a zis:" Sa stiti ca am sa va intaresc credinta!".
Alte intamplari?
Chiar la inmormantarea Inaltului Mladin, la Sibiu...Parintele staret mi-a zis sa stau la strana unde o sa vina corul sa cante. Eu trebuia sa-i indrum pe toti ce sa faca in aceste momente ale prohodului. In clipa in care toti cantam, dupa randuiala, apare un batran imbracat civil, care s-a inchinat si s-a "lipit" apoi de mine. Eu, in acele momente nu stiam cine este. S-a bagat in corul de studenti, si a inceput sa ma intrebe: "Cine este mitropolitul acela, dar celalalt? Cine e cutare, cine e cutare?". Auziti, toata slujba asta a facut. I-am aratat acelui batran inclusiv pe preotii luterani si reformati, caci ii stiam pe toti. In timpul acesta m-a apucat ciuda. Cine o fi batranul acesta de nu-mi da voie sa duc slujba pana la capat? Dar nu-mi era o ciuda cu patima, era o ciuda din aceea care vine din drag de slujba. Stiti, mie slujbele trebuiau sa-mi iasa perfect! Dupa ce s-a terminat slujba batranul a disparut, iar lumea a dat navala peste mine. "Ce am vorbit toata slujba, eu si parintele Arsenie?!" "Dar unde e parintele Arsenie?", am intrebat buimac. "A stat langa tine toata slujba!" Doamne, nu am stiut nici o clipa cine este!
O alta intamplare ne-a povestit-o parintele Sebastian de la Sambata, traita de el insusi. Cand a venit dansul la manastire la Sambata, acolo nu era mai nimic. Parintele Arsenie era staret pe vremea aceea. L=a intampinat asa: "Ai venit, mai motule?" "Am venit, parinte staret!", i-a raspuns tanarul. "Ai vrea tu la manastire, dar nu am unde sa te culc. In noaptea asta dormi in grajd" Zis si facut, s-a dus motul cuminte sa se culce in grajd. Si de aici ne spunea batranul parinte Sebastian asa: "Copiii mei, a venit diavolul in puterea noptii. A inceput sa ma calce pe maini, pe picioare, pe cap. Ma paralizase cu totul, nu alta. Atat am mai putut sa strig cu minte: Parinte, nu ma lasa, ca ma omoara diavolul! Strigand asa, numai dintr-o data a disparut". Sa vedeti insa continuarea: dimineata devreme, pe la ora 4 (atunci incepeau slujba pe la 6), tanarul zmotocit se intalneste cu parintele pe drum. Si i-a zis parintele Arsenie:"Mai motule, daca nu ma strigai asta noapte, te omora, ma!" De unde a stiut parintele Arsenie ce se intamplase in grajd? Tanarul novice nu a mai spus decat atat: "Multumesc mult ca m-ati ajutat, parinte Arsenie".
Formidabila intamplare...
Da, tot de la parintele Sebastian stiu urmatoarea poveste. Intr-o iarna, un batran din sat, din Sambata, a venit sa aduca lemne la manastire. A luat toporul, a taiat lemne multe din padure, le-a incarcat si a inceput sa vina cu ele catre manastire. Cum tragea el asa sania grea, parintele Arsenie, din deal, cu mainile la spate, se uita la el. Taranul, vazandu-l, in mintea lui se gandea asa: "Decat sa stea cu mainile la spate, mai bine ar pune si parintele umarul sa impinga la sanie..." Cand s-a mai apropiat putin, a venit parintele si s-a apucat sa impinga la sania cu lemne, cot la cot cu omul. Taranul insa i-a zis: "Parinte, lasati, nu trebuie..." Si ii zice parintele: "Mai, daca tot m-ai chemat, lasa-ma acuma sa te ajut!"
Genial ! Chiar stia gandul omului...
Alta: a venit un om cu caruta din Sambata de Sus, dar unul mai necredincios. Cum a sarit din caruta, pe drumul din fata manastirii, s-a impiedicat rau de un bolovan. Si a prins a injura langa bolovanul acela...Parintele Arsenie era plecat in timpul acesta la Sibiu, la mitropolitul Nicolae Balan. Ajungand la manastire, il vede pe taran si ii zice: "Mai Gheorghe, sa stii ca bolovanul acela n-are nici o vina. Si tu cat vei trai, sa nu mai injuri in curtea manastirii!"
Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?
Incepand din februarie 1982 am intrat ca frate incepator la Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus.I-am auzit si eu pe calugari vorbind despre un parinte, fost staret, care a aflat har de la Dumnezeu.Tot timpul auzeam de Parintele Arsenie Boca. Incepusem sa am o ravna, un dor sa ma duc sa-l cunosc. Atunci, Parintele staret Veniamin Tohaneanu m-a trimis. Mai ales cand vedea ca nu prididea cu indrumarile pentru noi fratii tineri."Duceti-va la parintele arsenie si dansulva va indruma!".
Dar unde era Parintele Arsenie?
Parintele era la Draganescu, langa Bucuresti, unde picta o biserica.Noi eram doi rasofori: eu si parintele Modest.
Ce varsta aveati?
19 ani. Eram tanar si plin de ispite, dar si de dorinta de a afla cat mai multe.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa; ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul.Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.
Tinea predica?
Nu. Nu era nici macar slujba, fiind peste saptamana, mai precis luni. Erau adunati acolo oamnei suferinzi, toti cu necazuri. Fiind aproape de parintele, numai ce auzim ca striga mai tare:"Mai calugarasilor haideti la mine!". Ne-am uitat jur-imprejur, ne-am ridicat si pe varfuri sa vedem ce calugari sunt cei pe care ii striga parintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, caci eram imbracati civil.
De ce?
Parintii din manastire ne-au indemnat sa mergem civil, caci parintele era tare prigonit de Securitate, si nu-i mai trebuiau alte necazuri. Asadar, nu ne-am miscat din loc.Parintele a mai vorbit inca 10 minute, si a zis a doua oara:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Vazand ca nimic nu se intampla, ne-a strigat pe nume:"Gherasim si Modest, voua va zic!".Cand am auzit asta, au inceput sa-mi tremure picioarele.In starea asta ne-am prezentat in fata parintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales cand ne-a strigat pe nume si eu nu l-am vazut niciodata, am incremenit. Desigur ma stiam si pacatos in fata lui Dumnezeu si acestui om sfant, dar parintele s-a uitat asa la mine si mi-a zis:"Mai, de ce tremuri?".Eu am tacut dansul a continuat:"Nu-ti fie frica de mine.Uite, eu cunosc oamenii dupa chip, pentru ca am 3 facultati:medicina, teologia si artele plastice.Toate 3 licentele sunt strans legate una de cealalta".In timpul asta eu, ma gandeam exact asa (stiti, mintea omului nu sta o clipa): "Pot sa fie toate scolile din lume, daca nu-i darul lui Dumnzeu, tot degeaba". Atunci parintele imi pune usor mana pe cap, ma mangaie si-mi spune:"Asa-i mai, si darul lui Dumnezeu..."
De necrezut...
Spuneti dvs, domnule Bucuroiu, cine stie gandul omului? Numai Dumnezeu si la cine vrea Dumnezeu sa i se descopere aceasta.
Dar diavolii nu stiu gandul omului?
Zice clar in Pateric ca diavolii nu stiu gandul omului!
Continuati povestirea cu parintele.
Da asa, m-a luat pe mine prima data. Zice: "Mai, tu pentru ce nu te-ai dus la scoala?".
Stia ca nu ati mers la scoala?
I-am spus eu chiar la inceput ca am 12 clase; or,pe vremea lui Ceausescu, credeam eu ca era bine.Dar parintele mi-a spus ca-i putin."Vine vremea - eu n-o mai apuc - cand nici cu doua sau 3 facultati nu mai ai unde sa te angajezi.Asadar, du-te la scoala!".In timpul asta eu m-am gandit exact asa: "Cat e de usor sa zici din gura si ce greu sa faci! Poate m-ar duce mintea sa fac o scoala, dar cine sa ma poarte?".Aveam o mama vaduva si inca 7 frati, era imposibil de conceput asa ceva.Dar parintele imi pune iarasi mana pe cap:"Da chiar, cine sa te poarte? Sa fii cuminte si sa asculti de parintele staret si cand te trimite la scoala sa nu te indoiesti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta..."
Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am si uitat ce a zis parintele, cand vine la mine parintele staret Veniamin si-mi zice:"Gherasime, Gherasime, sa te pregatesti, ca vreau sa te dau la facultate!".Mai erau doua saptamani pana la examen.Ce sa inveti mai intai? Am luat si eu caietele dupa care a invatat un candidat care a intrat si va spun sincer: am invatat o lectie la romana, una la istorie, una la dogmatica.
Parinte, staret, sa nu-mi spuneti...
...Chiar subiectele alea au cazut! Puterea parintelui si ajutorul Domnului, caci mi-am adus aminte de ce mi-a zis parintele Arsenie:"Cand te-o da la scoala sa nu te indoiesti!" . Si am mers cu toata taria. Eram in ascultare...
Nu va era frica langa un om care va citea gandurile? Ca, slava Domnului, mintea zboara si nu ii putem pune hotar tot timpul... Puteati dialoga cu dansul ?
Pentru o scurta perioada, mi-era frica sa mai gandesc langa dansul. El ne mai mustra, iar noi ne bucuram cand ne mustra! Acum oamenii nu mai primesc mustrarea preotilor. Parintele ne mai si atingea cand nu faceam bine un lucru. Dar, atentie, nu pornea bine mustrarea sau gestul ca si stiam dinainte ca are mila de noi. Si dragoste...Ne dorea mantuirea; or, ce lucru poate fi mai important decat asta? Noi ne bucuram cand ne mustra: eram pe calea ce-a buna si ne mantuiam! Acum cine se mai bucura cand il mustra duhovnicul? Ba mai mult, credinciosii divulga singuri taina spovedaniei, spunand cum si in ce fel i-a mustrat parintele. Or, eu le spun tot timpul: Vedeti ca in scaunul spovedaniei stai de vorba fata catre fata cu Dumnezeu, prin duhovnicul tau".
La manastire il aveam duhovnic pe Parintele Serafim Popescu; dansul era batran si bolnav, si mai atipea in scaunul spovedaniei. Ce mai, cateodata adormea de-a binelea. Noi il mai trezeam, atingandu-l cu mana, si el intreba: "Ai terminat copile?". "Am terminat, parinte". "Dumnezeu sa te ierte, copile!". Eram convinsi ca nu ne ierta Dumnezeu pacatele, si vazand asta, ne-am dus sa-l intrebam pe Parintele Arsenie Boca: "Parinte, data fiind situatia, ne mai spovedim la parintele Serafim sau nu ?".
Si ce v-a sfatuit Parintele Arsenie?
Ne-a zis asa:"Bine, mai, ca aţipeste, ca sa puteti spune voi toate pacatele, sa nu va fie rusine, caci Hristos oricum sta in spatele lui si asculta toata marturisirea voastra. Cand spune ca va iarta si va dezleaga, apoi chiar asa este!".
Am citit apoi acelasi lucru la Parintele Porfirie, care se facea ca adoarme in scaunul spovedaniei, tocmai ca omul sa nu se jeneze si sa spuna toate pacatele care il apasa. Atunci am zis si eu: "Doamne, nu ma las de Parintele Serafim!". Pana a murit a fost duhovnicul meu .
Ati fost la Sibiu, la inmormantarea mitropolitului Antonie Plamadeala, care a fost ucenicul Parintelui Arsenie Boca. A fost evocata si amintirea Parintelui?
Nu. Am venit cu un gust amar, ca preot si duhovnic. Sa nu se zica un cuvant de catre mai-marii Bisericii despre Arsenie... Era acolo stransa toata Tara Fagarasului, unde deja este pictat in biserici ca un sfant: "Prea Cuviosul Parintele nostru, Arsenie Boca". Auziti d-voastra, nici un cuvant de la ierarhii nostri! Mie mi se pare marginalizat parintele Arsenie. E drept, sfintii rabda multe...
Cum este Prislop, manastirea unde este inmormantat Parintele Arsenie ?
M-a randuit Dumnezeu si Maicuta Domnului de am ajuns acolo iarna. Sa va spun minune , pe care a facut-o cu cine m-am dus . Am fost acolo cu doi oameni care nu puteau sa aiba copii. Dar cu cata credinta m-am dus acolo! Am zis asa: "Daca nu ne mai ajuta Parintele Arsenie Boca, nu ne mai ajuta nimeni!". Cu credinta asta ne-am dus acolo, iar acum doamna este insarcinata. Era acolo o ucenica a parintelui, care are grija si de mormant, si am intrebat-o: "Maicuta, cate grade sunt afara acum?". "Pai, sa tot fie vreo -20". Si stiti cum era mormantul lui? Plin de flori! Dar nu asa: proaspete! Auziti, la -20 de grade. Nu era o floare inghetata! Asta nu e minunea lui Dumnezeu? Ne-am atins si noi de sfanta. cruce de la capataiul parintelui Arsenie si am, cerut ceea ce ne era de mare trebuinta. Eu m-am rugat ca Parintele sa fie tot timpul cu mine; de fapt, ati vazut ca am la mine permanent poza parintelui. Oricum, noi l-am si pictat in manastire, in sala de mese, ca un Parinte al Ardealului. Asa, si l-am rugat pentru cei doi care erau cu mine. Si iata, acum vor fi parinti.
Minunata intamplare! Aveti cumva telefonul celor doi, sa nu creada lumea ca este o poveste inventata?
Sunt chiar acum in manastire, in vizita!
Nu pot sa cred una ca asta?
Ba da. Sunt sus, in chilie! O sa-i chem indata.
Pot sa le fac o poza?
Desigur. De ce? Facem cu totii poza asta! Dar ce va spun, i s-a facut rau in biserica aici la noi, la slujba; ei sunt din Arad. Mai, ce are? Îi e rau femeii...
Era raul cel bun...
Apoi, chiar asa:era raul cel bun al sarcinii. Ea era insarcinata si nici nu stia. Si-atunci am zis: "Parinte Arsenie, mari iti sunt minunile! Chiar daca sunt o oaie raioasa, sa nu ma lasi sa fac parte din turma!".Tot parintele spunea: "Cin' te lauda nu iti da nimic, cin' te huleste nu iti ia nimic". Sa stiţi ca daca Ardealul a dat Romaniei un mare sfant, acesta este Arsenie Boca!
din revista "Lumea Credinţei
Predica-Despre Strambarea Ideii Mesiance
În sufletul poporului ales, în decursul veacurilor, în decursul aşteptării mesianice, s-au întâmplat mai multe lucruri. Astfel: văzându-se ca a stat mereu sub jug străin, înca de la obârşie, de la robia egipteană începând, continuând cu robia babiloniană, trecând pe rând sub stăpânirea mezo-perşilor, sub stăpânirea lui Alexandru Macedon, apoi sub stăpânirea regilor străini, iar mai pe urmă sub gheara pajurei romane, visul lor de aur era câştigarea independenţei politice, vis, care le-a vrăjit mintea, cu care au tâlcuit Scriptura strâmb. [“E de-ajuns ca să primeşti o singură idee greşită, ca principiu, ca apoi, să nu existe absurditate posibilă, la care să nu ajungi, în chipul cel mai logic cu putinţă.” (Bergson).
De aceea, în calugărie, se pune atâta preţ pe “supunerea gândurilor”, care nu e de fapt decât controlul şi curăţirea lor de patimi. Patimile “coloreaza” adevarul; virtuţile îl luminează. Patimile strâmbă mersul rectiliniu al raţiunii. Iar patimile, toate, înconvoaie sufletul dinspre Dumnezeu spre sine.]
Barbaţii lor, care mai puteau înţelege tâlcul scrierilor sfinte, făcându-se interpreţii acestei dorinţe arzătoare a poporului iudeu, se intemeiau pe următoarele date: 1) pe făgăduinţele făcute de Dumnezeu Patriarhilor: Avraam, Isaac şi Iacov; 2) pe cuvintele Profeţilor şi 3) pe împlinirea profeţiilor cu privire la ieşirea din robia egipteană şi din robia babiloniană.
Profeţii de asemenea vorbeau despre o împărăţie a lui Mesia. Alţi prooroci, vorbind de două veniri ale lui Mesia, ei alegeau pe cea “în slavă şi putere mare” şi o înţ elegeau politic. Iar, întrucât Împaraţia lui Mesia era descrisă de profeţi ca o împaraţie veşnică, asta însemna, după înţelegerea lor, că Mesia va fi un mare viteaz şi cuceritor, care, nu numai ca le va asigura independenţa politică, ci va supune sub stăpânirea lor toate împărăţiile pământului.
Timpul venirii lui Mesia se apropia. Pajura romană îşi implantase de vreo doua ori ghearele în inima templului din Ierusalim, inima poporului ales. De aceea aşteptarea mesianică ajunsese la o culme generală în tot poporul.
De aceea când Iisus a venit, sub chip smerit, “om al durerilor”, n-a fost recunoscut şi s-au lepădat de El, răstignindu-L pe cruce.
De atunci ei nu mai sunt popor ales, ci un neam care şi-a sfărâmat destinul. De aceea sunt pedepsiţi să fie împrăştiaţi în toată lumea. De atunci Dumnezeu nu le mai vorbeşte, ci-i lasă să se chinuiască pană astăzi de ideea stăpânirii politice a lumii întregi.
Iisus a respins ispita diavolului, care-I îmbia toate împărăţiile pământului şi toată strălucirea lor. Ei însă, un neam întreg, au primit ispita, şi pentru a doua oară pierd vederea de Dumnezeu. Nu mai văd robia în care sunt cu firea, pâna la sfârşitul lumii. De aceea ei nu mai au altă misiune în lume decât să lupte cu Dumnezeu, aluzie la lupta lui Iacov cu Dumnezeu (Facere 35,10), până la sfârşitul zilelor, când, Mântuitorul va veni a doua oară, întru slavă, şi va întemeia Împaraţia lui Dumnezeu, care înseamnă sfârşitul tuturor împărăţiilor pământului.
Părintele Arsenie Boca
Prislop 04.03.1957
Sursa:Vestitorul
De aceea, în calugărie, se pune atâta preţ pe “supunerea gândurilor”, care nu e de fapt decât controlul şi curăţirea lor de patimi. Patimile “coloreaza” adevarul; virtuţile îl luminează. Patimile strâmbă mersul rectiliniu al raţiunii. Iar patimile, toate, înconvoaie sufletul dinspre Dumnezeu spre sine.]
Barbaţii lor, care mai puteau înţelege tâlcul scrierilor sfinte, făcându-se interpreţii acestei dorinţe arzătoare a poporului iudeu, se intemeiau pe următoarele date: 1) pe făgăduinţele făcute de Dumnezeu Patriarhilor: Avraam, Isaac şi Iacov; 2) pe cuvintele Profeţilor şi 3) pe împlinirea profeţiilor cu privire la ieşirea din robia egipteană şi din robia babiloniană.
Profeţii de asemenea vorbeau despre o împărăţie a lui Mesia. Alţi prooroci, vorbind de două veniri ale lui Mesia, ei alegeau pe cea “în slavă şi putere mare” şi o înţ elegeau politic. Iar, întrucât Împaraţia lui Mesia era descrisă de profeţi ca o împaraţie veşnică, asta însemna, după înţelegerea lor, că Mesia va fi un mare viteaz şi cuceritor, care, nu numai ca le va asigura independenţa politică, ci va supune sub stăpânirea lor toate împărăţiile pământului.
Timpul venirii lui Mesia se apropia. Pajura romană îşi implantase de vreo doua ori ghearele în inima templului din Ierusalim, inima poporului ales. De aceea aşteptarea mesianică ajunsese la o culme generală în tot poporul.
De aceea când Iisus a venit, sub chip smerit, “om al durerilor”, n-a fost recunoscut şi s-au lepădat de El, răstignindu-L pe cruce.
De atunci ei nu mai sunt popor ales, ci un neam care şi-a sfărâmat destinul. De aceea sunt pedepsiţi să fie împrăştiaţi în toată lumea. De atunci Dumnezeu nu le mai vorbeşte, ci-i lasă să se chinuiască pană astăzi de ideea stăpânirii politice a lumii întregi.
Iisus a respins ispita diavolului, care-I îmbia toate împărăţiile pământului şi toată strălucirea lor. Ei însă, un neam întreg, au primit ispita, şi pentru a doua oară pierd vederea de Dumnezeu. Nu mai văd robia în care sunt cu firea, pâna la sfârşitul lumii. De aceea ei nu mai au altă misiune în lume decât să lupte cu Dumnezeu, aluzie la lupta lui Iacov cu Dumnezeu (Facere 35,10), până la sfârşitul zilelor, când, Mântuitorul va veni a doua oară, întru slavă, şi va întemeia Împaraţia lui Dumnezeu, care înseamnă sfârşitul tuturor împărăţiilor pământului.
Părintele Arsenie Boca
Prislop 04.03.1957
Sursa:Vestitorul
Subsemnatul m-am nascut in 1910, septembrie 29, in Vata de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primara si liceul in oraselul Brad, acelasi judet. De pe atunci mi se remarca o anumita inclinatie spre singuratate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pilda am o carte a lui Immanuel Kant: "Religia in limitele ratiunii” iscalita: "Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea in cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pana astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pana acum, si de multe ori mi-a folosit in viata.
In cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma induram, intrucat era divortata de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur ca ma va da la scoala. In timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cat puteam, mai temeinic, cu deosebire in latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cat mai fara mine si cat mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu cand va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, intrucat tocmai in anul acela 1929 Ministerul ingaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu cateva colege. Dar cunostinte in oras am izbutit sa n-am.
Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din "Reuniunea de muzica Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei in stapanirea simturilor. Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei. Experienta mea personala insa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate intinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adanciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea in Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei. Ma abtineam de la "voia in oras”, ci stam in curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam in oras decat daca trebuia in interesul scolii, a vreunui profesor, sau insotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am invatat lucrul acesta. Imi dase tata grija asta - si mai cu deosebire cand eram teolog nu-mi puteam inchipui sa fac asa ceva. De viata altora in afara zidurilor teologiei am fost in cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urata de cand ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie isi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavarsit interior. Teza de licenta in Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavarsire interioara a omului, si purta titlul: "Incercari asupra vietii duhovnicesti”. Terminam teologia prin 1933.
In vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci afland Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o in cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framantarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus in imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. In miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, intrucat Academia de Arte frumoase nu era considerata in cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind inafara de studentii ce sa se poata inscrie in centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet in afara de orice miscare studenteasca sau inscriere in vreo miscare politica.
Vremea in Bucuresti
Am petrecut-o nelipsind de la scoala niciodata. Bolnav inca n-am fost, ca sa lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primavara mergeam de la 5 dimineata si ma intorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cina. Trei ani am stat la internat, ca sa fie o garantie pentru mine ca nu ma ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodata. Scoala ma absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bataia din copilarie pentru a nu pierde vremea ma urmarea ca un inger pazitor.) Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramanea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie cu inca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a sfantului Ioan Scararul, am tradus-o in romaneste, in vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la incheierea convingerii mele de-a intra in calugarie. In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte pana la trotuarul strazii "Calea Grivitei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei.
Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot. Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, insa discutii n-am avut impreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg - eram prieteni. Ii spuneam cateodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sa fim unul impotriva altuia. Eu insa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca in felul acesta te voi concura in viata. Mai pe urma, cand am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor. Am terminat Belleartele cu bine, am facut anul de practica, ce insa a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Balan, in Sfantul Munte, ca sa deprind calugaria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetari ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodata sa nu poata iesi din tara. Eu, neavand absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de calatorie: in Europa "sans Russie”, de la Prefectura politiei din Sibiu. Iar intrucat eram diacon, am obtinut si incuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a Romaniei, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: roman si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavarsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am intors in tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrand in tara prin Moravita am vazut drapelele romanesti, de acel 8 Iunie de odata. De la data aceasta, pana la Pastile anului viitor cand am intrat in calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai invatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur "cicanca”, si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura. In Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns in calugarie primind numele Arsenie. Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramanea vreme. Al doilea an la fel. Pana cand m-am luat de grija ca am invatat pictura degeaba. Se intampla in vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase in calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia - eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au inceput slujbele la Manastire dupa puteri. Intr-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor.
Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata. I-am invatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi). Despre aceasta invatatura, martori imi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reintoarcerea noastra, a implinitorilor, iarasi in Imparatia de obarsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamant, in stadia si arena vietii. Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri - desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain.
Ieromonahul Arsenie.
R. Valcii. 17 iulie 1945
Sursa: arsenieboca.ro
La intrarea in cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pana astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pana acum, si de multe ori mi-a folosit in viata.
In cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma induram, intrucat era divortata de tata iar eu eram dat tatii prin sentinta de divort, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur ca ma va da la scoala. In timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cat puteam, mai temeinic, cu deosebire in latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cat mai fara mine si cat mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu cand va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, intrucat tocmai in anul acela 1929 Ministerul ingaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu cateva colege. Dar cunostinte in oras am izbutit sa n-am.
Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din "Reuniunea de muzica Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei in stapanirea simturilor. Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei. Experienta mea personala insa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate intinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adanciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea in Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei. Ma abtineam de la "voia in oras”, ci stam in curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam in oras decat daca trebuia in interesul scolii, a vreunui profesor, sau insotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am invatat lucrul acesta. Imi dase tata grija asta - si mai cu deosebire cand eram teolog nu-mi puteam inchipui sa fac asa ceva. De viata altora in afara zidurilor teologiei am fost in cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urata de cand ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie isi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavarsit interior. Teza de licenta in Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavarsire interioara a omului, si purta titlul: "Incercari asupra vietii duhovnicesti”. Terminam teologia prin 1933.
In vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci afland Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o in cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framantarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus in imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. In miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, intrucat Academia de Arte frumoase nu era considerata in cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind inafara de studentii ce sa se poata inscrie in centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet in afara de orice miscare studenteasca sau inscriere in vreo miscare politica.
Vremea in Bucuresti
Am petrecut-o nelipsind de la scoala niciodata. Bolnav inca n-am fost, ca sa lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primavara mergeam de la 5 dimineata si ma intorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cina. Trei ani am stat la internat, ca sa fie o garantie pentru mine ca nu ma ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodata. Scoala ma absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bataia din copilarie pentru a nu pierde vremea ma urmarea ca un inger pazitor.) Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramanea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie cu inca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a sfantului Ioan Scararul, am tradus-o in romaneste, in vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la incheierea convingerii mele de-a intra in calugarie. In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte pana la trotuarul strazii "Calea Grivitei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei.
Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot. Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, insa discutii n-am avut impreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg - eram prieteni. Ii spuneam cateodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sa fim unul impotriva altuia. Eu insa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca in felul acesta te voi concura in viata. Mai pe urma, cand am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor. Am terminat Belleartele cu bine, am facut anul de practica, ce insa a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Balan, in Sfantul Munte, ca sa deprind calugaria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetari ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodata sa nu poata iesi din tara. Eu, neavand absolut nimic la activ, am obtinut pasaport de calatorie: in Europa "sans Russie”, de la Prefectura politiei din Sibiu. Iar intrucat eram diacon, am obtinut si incuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a Romaniei, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: roman si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavarsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am intors in tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrand in tara prin Moravita am vazut drapelele romanesti, de acel 8 Iunie de odata. De la data aceasta, pana la Pastile anului viitor cand am intrat in calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai invatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur "cicanca”, si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura. In Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns in calugarie primind numele Arsenie. Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramanea vreme. Al doilea an la fel. Pana cand m-am luat de grija ca am invatat pictura degeaba. Se intampla in vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase in calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia - eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au inceput slujbele la Manastire dupa puteri. Intr-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor.
Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata. I-am invatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi). Despre aceasta invatatura, martori imi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reintoarcerea noastra, a implinitorilor, iarasi in Imparatia de obarsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamant, in stadia si arena vietii. Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri - desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain.
Ieromonahul Arsenie.
R. Valcii. 17 iulie 1945
Sursa: arsenieboca.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)